Sfântul Nicolae văzut prin ochi de copil

Ediția a IV-a, 2018

Aflat la cea de a patra ediție, Concursul Județean Interdisciplina ”Sfântul Nicolae vâzut prin ochi de copil” a reunit peste 200 de participanți de toate vârstele care au marcat printr-o serie de activități deosebite specificul sărbătorii de Sfântul Nicolae.

„Fiind la a patra ediţie judeţeană, putem spune că acest proiect aproape ne caracterizează. Anul acesta, la secţiunea literară, copiii au avut de realizat o compunere epistolară în care să explice de ce ar trebui să vină Moşul Nicolae la ei, respectiv de ce pe unii ar trebui să-i sară, completând astfel, prin cuvânt, partea artistică realizată prin culoare”. ( Răzvan Botezatu, profesor de limba română)

Comunicat de presă

“În vederea susţinerii calităţii actului educativ, am considerat eficientă implementarea proiectului interdisciplinar judeţean Sfântul Nicolae văzut prin ochi de copil, proiect aprobat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Se desfăşoară pe parcursul a două luni, noiembrie şi decembrie, şi constă în trei activităţi majore. Acest concurs se desfăşoară ca urmare a dorinţei elevilor de a se afirma ca mici artişti iconari, în vederea promovării artistice, religioase, prin cuvânt şi culoare”, a declarat Maria Osoioanu, responsabil cerc pedagogic şi  profesor de Religie la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga Paşcani. (articol în întregime aici)

Articole din presă

ediția 2015

ediția 2015

ediția 2014