Ediția a V-a, 2019
Proiectul Județean „Sfântul Nicolae văzut prin ochi de copil” constituie un vector de coagulare a unor competențe interdisciplinare, pliate pe așteptările copiilor talentați și creativi care doresc să se implice în activități extrașcolare în vederea promovării valorilor spirituale prin „cuvânt” și „culoare”. Am plecat de la emblema tutorială a liceului nostru marcată de personalitatea marelui învățat Nicolae Iorga și elementul senzorial-afectiv trăit de fiecare copil din lumea întreagă, Sfântul Nicolae, aducând prin acest proiect bucuria de a dărui dar, în același timp, și de a primi. Mai mult, drumurile noastre s-au legat de ținutul Botoșanilor, a cărui rezonanță cultural-artistică este evidentă în cultura românească: Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, George Enescu.
Activitățile proiectului s-au desfășurat pe parcursul a doua luni: noiembrie și decembrie 2019, după cum urmează:
- Concursul interdisciplinar cultural-artistic, organizat pe 2 secțiuni: literară și artistică (compuneri narative/scrisori adresate lui Moș Nicolae,icoane bizantine reprezentând chipul Sfântului Nicolae și/sau tradiții românești specifice sărbătorilor de iarnă);
- Excursia tematică documentară: obiectivele reprezentative din județul Botoșani: Casa Memorială “Nicolae Iorga” Botoșani, Mănăstirea Vorona, Casa Memorială „Mihai Eminescu” Ipotești, Casa Memorială „George Enescu” Dorohoi;
- Vernisajul expoziției de pictură la Casa de cultură ”Mihail Sadoveanu” Pașcani;
- Conferința tematică, ateliere de lucru și dezbateri pe tema cultivării creativității și sensibilității;
- Revista de cultură și spiritualitate a liceului „Suflet de copil”, nr. 3, ISSN.
După cum am mai precizat, activitățile acestui proiect au fost gândite drept o continuare firească a activităților desfășurate în edițiile anterioare, cu același prilej: Zilele Liceului Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Pașcani. Succesul proiectului constă în bucuria pe care o aduce unui număr mare de participanți: peste 230 elevi dornici să se implice în activități care presupun originalitate, creativitate, abilități artistice cu valoare estetică sau literară, cadre didactice din peste 50 unități școlare, părinți implicați în activități de voluntariat, precum și în interesul mass-mediei pentru promovarea activităților educative din cadrul acestuia.
Ne propunem ca, în continuare, proiectul nostru să se desfășoare în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, în preajma Sfântului Nicolae și să aducă împreună un număr cât mai mare de instituții de învățământ pentru a încuraja pe micii artiști ai penelului și ai condeiului, care crează lucrări deosebite pe această temă.
Galerie de imagini
Concurs de pictură și de compuneri narative























Excursie în județul Botoșani















































Expoziție de icoane și desene pe tema sărbătorilor de iarnă






















Conferință și colinde








