Proiectul Erasmus+ 2023-1-RO01-KA121-VET-000136373 este primul proiect de mobilitate destinat elevilor și profesorilor în domeniul VET derulat de către Liceul Tehnologic Economic “Nicolae Iorga ” Pașcani, desfășurat în cadrul acreditării Erasmus + 2022-1-RO01- KA120-VET-000 103 826.
Finanțarea acordată prin programul ERASMUS+ pentru primul an de proiect este de 57.400 euro.
Prima mobilitate s-a desfășurat la Lisabona, Portugalia, în perioada 12 februarie – 1 martie 2024. La mobilitate au participat un număr de 17 elevi după cum urmează:
- 14 elevi din clasele a X-a și a XI-a de la învățământul liceal, calificarea Organizator banqueting;
- 3 elevi din clasa a XI-a de la învățământul profesional, calificarea Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație.
Elevii au derulat un stagiu de practică de 90 de ore (3 săptămâni) în șase unități de alimentație publică (organizații de primire: Grupo Capricciosa (Doca de Santo Amaro, 1350) și SFGR – Gestão de Restauração Lda. (Praça Dom Luís I 32, 1200-109).
Comunicarea cu organizațiile de primire a fost facilitată de organizația CASA DA EDUCAÇÃO – SAPERE AUDE: Educação e Formação (OID E10068350)
Sub coordonarea tutorilor de practică, cei 17 elevi au derulat activități specifice domeniului în restaurante din locații exclusiviste de pe malul mării. ospitalității.
Rezultatele învățării (conform Learning Agreement) s-au concretizat în dezvoltarea de competențe din domeniile:
- Etică și comunicare profesională
- Prepararea sortimentelor de preparate și băuturi
- Servirea preparatelor și băuturilor
După perioada de practică, atât cei 17 elevi cât și reprezentanții partenerilor din lanțul Capricciosa, au oferit feed-back pozitiv pentru modul in care cele două părți implicate au colaborat în îndeplinirea sarcinilor și atingerea obiectivelor propuse prin proiect.
Acordarea diplomelor de participare într-un cadru festiv a fost momentul de recunoaștere a competențelor formate prin stagiul practic de formare.
Alături de profesorii coordonatori, elevii au descoperit și valoarea europeană a Lisabonei prin vizitarea unor obiective ce fac parte din patrimoniul său cultural.
La început nu mi se părea cine știe ce, dar, după ce am văzut programul de practică și cel cultural, mi-am zis că trebuie să fac neapărat asta!
Am acumulat cunoștințe și tehnici profesionale cât pentru 3 ani de școală! Am vizitat locuri incredibil de frumoase despre care nici nu știam ca există! Și cel mai grozav a fost că mi-am redescoperit proprii colegi în ipostaze cu totul și cu totul inedite…
Mulțumesc profesorilor care ne-au făcut posibilă această experiență și recomand tuturor… mergeți în Erasmus! (Bianca R., clasa a X-a)
Este o țară extrem de frumoasă și educată, cu obiective turistice minunate. Cât despre locul de practică, pot spune că a fost minunat. Managerul și ceilalți angajați au fost extrem de răbdători și calmi și ne-au învățat o mulțime de lucruri pe care, probabil, în România nu le-am fi învățat atât de repede. (Bianca T., clasa a X-a)
În această mobilitate am avut parte de experiențe noi și de neuitat. Am avut posibilitatea de a vizita locuri nemaipomenit de frumoase care m-au încântat și mi-au deschis apetitul de a vizita pe viitor și alte locuri.
[…] experiența extraordinară alături de colegele mele de practică și de personalul din localul în care mi-am demonstrat abilitățile, a fost minunată. Țin să precizez că mi-a fost greu la locul de practică la început, deoarece nu cunoșteam prea multe dar, după aproximativ 2 zile, m-am simțit foarte comod în acel loc. Sunt dispusă sa mă reîntorc oricând, țin să cred că am îndeplinit toate task-urile cu brio și am realizat tot ce a ținut de mine. (Elena R., cl. a XI-a)