Rechizite gratuite

An școlar 2023 – 2024

Programul Rechizite școlare se adresează elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, cursuri de zi

Se acordă rechizite școlare elevilor care sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Rechizitele școlare vor fi acordate pe bază de cerere, formulată de părintele sau tutorele legal al elevului, care se înregistrează în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar la unitatea de învățământ la care este înscris copilul.

Cererea va fi însoțită de actele doveditoare privind componența familiei și venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a anului 2023, după cum urmează:

  1. Cerere;
  2. Copii după C.I. (buletin) sau certificate de naștere pentru părinți/tutori/reprezentanți legali și pentru toți copiii aflați în componența și în întreținerea familiei;
  3. Acte doveditoare pentru venitul lunar net din luna iulie 2023. Se depune la dosar unul sau mai multe acte în variantele:
  • Adeverință de salariat cu salariul net pe luna iulie 2023;
  • Copie cupoane de alocație/ alocație complementară, cupoane de șomaj, pensie;
  • Adeverință de la ANAF;
  • Ancheta socială de la Serviciul Public de Asistență Socială – primărie;
  • Declarație pe proprie răspundere pentru cei care nu realizează venituri (data în fața unui reprezentant din primărie sau școală);
  • Adeverințe sau copie extras de cont pentru primire burse pentru elevi și studenți (daca este cazul primirii bursei in luna iulie 2023);
  • Hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor și pensie alimentară stabilită (dacă este cazul).

La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizații de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copiii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți, acordate în condițiile legii (Conform Anexei 1 la OMECTS nr. 4385 din 07.06.2012).

Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spații locative sau alte bunuri mobile sau imobile, la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare și arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea.