EURO 200

În atenția elevilor care doresc să achiziționeze un calculator prin programul EURO 200

Programul „EURO 200″ pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2020.

Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei pe membru de familie conform HG nr. 297/03.05.2018 pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării calculatoarelor, aprobată prin HG nr. 1294/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 408/ 14.05.2018.

Cererile se depun la unitatea școlară până la data de 17 aprilie 2020.

Informații detaliate, modelul de cerere și documentele necesare la dosar se găsesc în secțiunea Informații de interes public – aici.